Florica Ionescu

Ion, suflet suav, de o discreție nobilă, înțelept, arzând pe dinăuntru cu pereții inimii iluminați de dansurile măiestre ale flăcărilor dragostei și inspirației. Harnic, îndrăgostit de viață, de razele izvorâte din Universul Binelui și Frumosului.

Harul lui Dumnezeu s-a revărsat asupra lui încă de la începuturi, de când s-a ivit pe lume ca un izvor însetat de lumină. A trudit și și-a cultivat cu ardoare talenții primiți, sufletul lui vibra de emoție și bucurie în clipele când făurea acel univers pictural, unic, inconfundabil ce-i aparținea doar lui. A văzut și a trecut dincolo de vedere, a admirat și a reușit să-i imortalizeze cu finețe înțelesurile și structurile inefabile ale lumii admirate.

Ion era un munte smerit. Un ascet bucurându-se de grația lui Dumnezeu, lucrând, tăcând, aducându-și jertfă de mulțumire prin minunatele lui creații artistice.