Florin Șuțu

Ion Șinca readuce în actualitate mereu invocata desuetudine a motivului, a figurației, nu printr-o expediție în abstractizări gratuite ci prin focalizarea asupra unui detaliu, asupra ipostazei de prim-plan, peisajele domniei sale devenind emoții și mai puțin geografii recognoscibile.

Compozițiile acestui artist, de departe un reper pentru confrați și discipoli, au ceva din liniștea meditației religioase; peisajele s-ar putea învecina până la rudenie cu frescele din catedrale: copaci cu aureole, invocând victoria asupra terestrului, cerurile au falduri precum cămășile sfinților militari, casele par locuite cu smerenie de apostoli, lumina apare filtrată prin vitralii…

Expoziția pictorului Ion Șinca este o „cină de taină”, nu un festin, un dezmăț al îmbuibării. Pâinea are gustul liniștii, vinul — culoarea fructelor aurii de octombrie. Ion Șinca — un artist care va retrage încet, încet în muzee și colecții particulare ce a mai rămas din natura amenințată de primitivism estetic, de buldozerele cu fălci flămânde ale unei arhitecturi barbare.