Chipul de sfânt al unui pictor: Ion Șinca

A-l descrie pe artist e o îndrăzneală, o trufie și, de aceea, o zădărnicie vecină cu încercarea cea tristă de a-l descrie, vreodată, pe însuși Dumnezeu. Ecou al unei umbre fără trup. Țipăt în negura Cosmosului. Pleoapa închisă a unei stele, deschisă cu mâna tandră, mare cât Calea Lactee, a vreunui uriaș. După cum nici divinitatea nu se lasă descoperită, nici creația cea mai subtilă a acesteia — artistul — nu se lasă a fi descoperită sau povestită în vreun fel oarecare.

Pe măsură ce-și desăvârșea ritualul cel de trecere viețuind peste dealurile și pădurile din Pietriceaua amintirilor sale, chipul lui Ion Șinca semăna din ce în ce mai mult cu chipul unui sfânt zugrăvit în icoanele de prin bisericuțele de lemn ale vechilor țări românești, cu vopseaua crăpată și înnegrită de fumul lumânărilor, plângând a minune dumnezeiască. Nu avea nimic în comun cu starea de habotnicie sau sihăstrie. Avea seninătatea și nimbul nevăzut de lumină al sfinților deasupra capului. Și nici măcar nu știa. Își împărțea bunătatea, blândețea, generozitatea, cu firescul și bucuria dăruirii unui codru de pâine la masa săracului. Astfel fiind, îi iubea cu egală măsură pe toți cei din jurul său. Nu era îndrăzneț, nu era arțăgos, nu era arogant, nu se considera un geniu. Era mai curând timid și cu un prețios sentiment al dreptății.

În fiecare copac pictat de Ion Șinca sălășluiește un sfânt, în fiecare deal se află tăinuită o bisericuță. Casele lui Ion Șinca sunt păstrătoarele rădăcinilor de demult. Ion a încercat să ne îmblânzească oferindu-ne starea de floare și veșnicindu-și obiectele pentru a ne face să înțelegem că doar tihna și pacea de suflet poate clădi. Ion Șinca ne oferă prin ochii săi deschiderea către sfințenie. Cu un pic de noroc, vom înțelege din opera sa că nu a fost niciodată un pictor, nu a zugrăvit imagini, nu a imortalizat peisaje, chipuri, obiecte sau flori. Rafinându-se până către cele mai delicate esențe ale spiritului omenesc, într-un amestec de parfumuri suave de fată frumoasă dimpreună cu mirosul de lemn de icoană, de smirnă și de tămâie, picturile sale compun cu-ncetul cartea noastră cea de smerenie și de sfântă iertare.