Laurențiu FrățilăLoredana Ioana Giacometti

Ion Șinca · În dialog

Lucrarea Întâlnire de Mădălina Gheorghe-Tănase
Note despre o arhivă afectivă · Galeria de Artă Ploiești, 2024

Mădălina Gheorghe-Tănase

Întâlnirepictură pe pânză, tehnică mixtă · 50 × 70 cm

„Imaginea cea mai luminoasă din timpul liceului este domnul Șinca la șevalet, făcând corectură. Mă fascina să-i privesc mâna lucrând cu mișcări ample, dar rapide. Se oprea: «Ai înțeles, Puișor?…»" Toate amintirile despre dumnealui sunt impregnate de blândețea interminabilă, de starea de calm cu care ne molipsea pe toți. Căldura și sensibilitatea de la final, când era mulțumit: „Braavo, Puișor!".

— Mădălina Gheorghe-Tănase, despre Ion Șinca

Născută în 1978 în Ploiești, artist plastic și profesor de arte vizuale la Colegiul de Artă „Carmen Sylva" din Ploiești. A fost elevă a domnului Ion Șinca la același liceu între anii 1992–1996. A absolvit Universitatea de Artă, secția pictură (2001), iar doctoratul în filosofie l-a finalizat la Universitatea București (2013), cu teza „Cunoașterea în artă. Educarea sensibilității estetice în școală". A avut expoziții de grup și personale la Galeria de Artă din Ploiești și în alte instituții culturale.

Catalogul expoziției, PDF ↗

‹ Laurențiu Frățilă · Toți participanții · Expoziția din 2024 · Catalogul · Loredana Ioana Giacometti ›